Sute de candidați la master, evacuați de Poliție


Un scandal de proporții a izbucnit la Academia de Studii Economice, unde peste 500 de candidați nu au fost lăsați să dea examenul de admitere la master. Cu toate că studenții au legitimație și au plătit taxa de concurs, majoritatea au fost trecuți pe o listă de așteptare.
Revoltați, studenții acuză conducerea ASE că a schimbat procedura de admitere: „La înscriere, mi s-a spus să vin la examen, iar în metodologie nu scrie nicăieri că doar primii 230 înscrişi vor fi repartizaţi şi vor susţine examenul. Practic, nu există concurenţă”.
În ciuda situației neplăcute care s-a creat, rectorul ASE, Gheorghe Roșca, afirmă: „Îmi asum greşeala, şi ce pot face e să vă modific permisele, din statutul de pe listele de aşteptare, în respinşi”. Mai mult, acesta spune că în anul precedent a fost aceeași metodă de admitere, dar că acum există această presiune datorită numărului mare de candidați.
În urma declarațiilor făcute, poliția a intrat în instituție și a evacuat candidații nemulțumiți. Ministerul Educației declară că va lua măsuri împotriva ASE în cazul în care se constată că a fost încălcată Legea Educației.
Sursa: jurnalul.ro